Am deschis uşa albastră pe care atârnă o plăcuţă cu inscripţia ”accesul persoanelor străine interzis”, cu toate acestea m-am strecurat în camera unde lucra. O anacondă de circa 10 ani, înghemuită într-un acvariu cu pereţii cimentuiţi, îşi odihnea solzii gălbui. Alături, o cutie din carton presat, cu geamuri de sticlă, găzduia un piton tigrat, care savura un gândac de bucătărie. În partea stângă erau aşezate în lanţ vre-o şase terarii, în care şerpii multicolori îşi unduiau corpurile prin ascunzişurile improvizate. Îngrozită de anturajul în care m-am aciuat, l-am întrebat pe Igor cum a ajuns să lucreze anume aici şi cum rezistă. Pieptănându-şi barba încărunţită, cu vârful degetelor, bărbatul a spus: „încă din copilărie nutresc o pasiune deosebită pentru animale, iar când am aflat că se va deschide grădină zoologică la noi în Chişinau, am venit aici ca să-mi dedic viaţa animalelor. Dacă îţi place profesia, atunci ea nu poate fi grea, ci dimpotrivă, mereu găseşti ceva interesant în ea. Vin aici cu mare plăcere, chiar şi în zilele de odihnă sau concediu. Timplul libel mi-l dedic lor”, mărturiseşte îngrijitorul.

A deprins meseria de unul singur. A citit puţina literatură care există în acest domeniu şi a studiat herpetologia, ramură a zoologiei care se ocupă cu studiul reptilelor. A cercetat reptilele aflate în libertate, iar pentru cele aflate sub îngrijirea lui, a încercat să le construiască un habitat cât mai aproape de cel natural. Ajutat de încă trei lucrători, curăţă în fiecare zi căsuţele a 60 de specii de târâtoare şi le asigură cu hrană la timp. Ştie foarte bine cum se lucrează cu aceste animale şi cunoaşte texnicile de apărare.

Îmi povestea cu entuziasm despre munca lui de zi cu zi şi eram curioasă dacă nu s-a gândit să mai facă şi altceva. „Nu m-am gândit nici o secundă la faptul că aş putea să-mi schimb meseria. Cu asta m-am născut, cu asta şi o să mor. Este o raritate când pasiunea coincide cu meseria, de aceea, eu mă consider un om norocos. Pasiunea mea este lucrul meu”, mi-a spuns el.

Mi-am îndreptat paşii spre broaştele ţestoase, şapte tipuri de tot, dintre care 2 tipuri de broaşte cu mod de viaţă terestro-acvatică, şi 5 tipuri de uscat. Le-am admirat preţ de câteva minute în dansul lor subacvatic, impresionant.

În preajmă, un pui de crocodil, ce plutea în neştire, nu mă putea lăsa indiferentă.

Este cea mai proaspătă achiziţie în familia reptilelor. Apoi am avut onoarea să văd şi cea mai veche achiziţie. Un crocodil mare, adus din Cuba încă de la înfiinţarea Grădinei Zoologice. Tocmai îşi luase prânzul şi acum se odihnea încălzindu-şi labele scurte la un bec roşu. Igor Vasilache, îl iubeşte în mod special, deoarece sunt de 27 de ani împreună. Alături, Conca, o femelă şarpe de 6 metri lungime, care tocmai îşi înghiţise iepurele, digera neclintită. La mărimea ei, este în stare să sugrume omul. O hrănesc doar cu iepuri mari, deoarece îi este mai uşor să înghită prada mare. Mărimea hranei depinde de mărimea animalului, spune îngrijitorul.

Înainte să evadez din povestea ce se ascundea în spatele uşii albastre, entuziasmată de tot ce am văzut, am exclamat – interesantă meserie! Auzindu-mă, Igor Vasilache mi-a răspuns „şi voi aveţi o profesie interesantă, diferenţa este că eu lucrez cu animalele, iar voi cu oamenii. Cu animalele este mai uşor, totuşi”, a conchis îngrijitorul de reptile.

Colecţia Grădinei Zoologice din Chişinău, găzduieşte în prezent circa 750 de exemplare, reprezentante a 150 de specii de animale din fauna tuturor ţărilor, cu excepţia Antarctidei.

Vizualizează slide-ul

Aceasta nu este unica întâmplare de acest gen. Oamenii se aleg, fie cu răni, fie cu sperieturi zdravene.
Din fericire, Eugen a scăpat doar cu o muşcătură uşoară, o pereche de pantaloni găuriţi şi un „prieten”, pe care-l întâlneşte ori de câte ori trece prin Grădina Publică. “Medicul mi-a recomandat să-l urmăresc…”, povesteşte Eugen.

Locuitorii mun. Chişinău continuă să fie îngrijoraţi de numărul în creştere al maidanezilor, cu toate că în capitală au fost desfăşurate două campanii de sterilizare în acest an. Dintre persoanele intervievate, nouă din cele zece optează pentru sterilizarea câinilor şi implicarea mai eficientă a autorităţilor, privind soluţionarea acestora.

Potrivit tânărului, autorităţile ar trebui să ia atitudine. “Desigur, metodele de stopare a înmulţirii câinilor trebuie să fie umane, animalele nu trebuie să fie torturate, dar nici lăsate în voia lor”, spune Eugen.

O vaccină costă 150 de lei…

De aceeaşi părere este şi Nina, care se arată indignată de faptul că sunt foarte mulţi câini fără adăpost în oraş. Nina este pensionară şi încearcă prin efort propriu să îngrijească de câinii vagabonzi pe care-i întâlneşte. În prezent adăposteşte 15 câini şi pisici. Ea spune că întreţinerea lor este costisitoare, iar o vaccină costă 150 de lei.

O sterilizare costă 300 de lei…

Costisitoare este şi sterilizarea maidanezilor. Autorităţile au stabilit preţul de 300 de lei pentru sterilizarea unui câine la clinicile veterinare. Consiliul Municipal Chişinău a alocat, acum o lună, 300 de mii de lei din mijloacele acumulate din privatizări, pentru soluţionarea acestei probleme. Fondurile respective permit sterilizarea a doar o mie de câini. S-au identificat, însă, circa 30 de mii de maidanezi. Primăria Chişinău nu dispune de fonduri pentru deschiderea punctelor specializate. Asociaţiile obşteşti au propus să colecteze fonduri prin crearea unui cont special de donaţii. Până la acest moment, încă nu au fost deschise conturi bancare.

Campania de sterilizare a maidanezilor se desfăşoară în perioadă iulie-decembrie, organizată de către Regia Autosalubritate şi organizaţiile pentru protecţia animalelor. Acestea sunt instituţiile care şi-au asumat rolul de a veni în ajutorul câinilor nesupravegheaţi, prin captarea, sterilizarea şi adăpostirea acestora. Campania demarează cu paşi lenţi, pentru că, în primele două luni s-a reuşit sterilizarea a doar 45 de câini.

Între instituţiile non-guvernamentale şi cele publice există nenumărate divergenţe privind alegerea celei mai corecte abordări pentru tratamentul maidanezilor. “Serviciul Autosalubritate nu are o infrastuctură de servicii dezvoltate”, mărturiseşte Preşedintele Asociaţiei ALGA, Dudnic Valentina. Astfel, pentru sterilizarea calitativă şi gratuită a maidanezilor s-au implicat organizaţii active în domeniul protecţiei animalelor. “Până în prezent există un ordin al ex-ministrului ecologiei, Ion Răileanu, prin care Regia Autosalubritate, este obligată să captureze maidanezii şi să fie omorâţi”, mai comunică apărătorii animalelor. Unii activişti ai organizaţiilor s-au arătat îngrijoraţi de faptul că, metoda prin care sunt identificaţi câinii, este coada sau urechea tăiată.

Până în prezent, Republica Moldova nu are o lege care să apere drepturile animalelor. În acest sens, a fost înaintat un proiect de lege de către organizaţiile pentru protecţia animalelor. Acest proiect a fost aprobat de către Guvern şi urmează să fie examinat în lectura a doua de către Parlament. Experţii din domeniul protecţiei animalelor au mai comunicat că, aplicarea legii ar soluţiona problema maidanezilor şi mai puţini oameni ar fi muşcaţi în stradă.

O centură costă 350 de lei…

O altă problemă cu care se confruntă organizaţiile pentru protecţia animalelor este, atitudinea din partea micilor întreprinzători. “În pieţele din Chişinău poţi cumpăra centuri şi tălpici fabricate din piele de câine, confecţionate în Durleşti”, spune Valentina Dubnic. Deşi, comisariatele de poliţie şi Procuratura Generală au fost sesizate de nenumărate ori, aceste practici ilegale continuă.
La doar câţiva paşi de la intrarea în Piaţa Centrală poţi întâlni întreprinzători care vând astfel de articole.
Un comerciant, pe nume Igor, avea atârnate pe un suport câteva centuri din piele de oaie. Întrebat dacă are şi centuri din piele de câine, acesta a ezitat. Apoi, după ce s-a asigurat că nu-l vede nimeni ni le-a arătat. Cerea 350 de lei pe ele, “îs bune împotriva radiculitului”, spune el. După ce a înţeles că nu avem de gând să cumpărăm şi asaltat de întrebări, comerciantul a încercat să ne convingă că, de fapt, pieile nu sunt de câine.

no comment…

Ce părere aveţi despre situaţia politică în perspectiva alegerilor parlamentare din 2009?

În perspectiva alegerilor parlamentare din 2009, partidele politice, de facto, sunt în plină campanie electorală. Au început să fie cooptate în cadrul partidelor, persoane cu o notorietate publică şi personalităţi care se bucură de încrederea şi aprecierea oamenilor, fapt ce ar duce la un scor electoral mai bun la alegeri. De asemenea, au început să apară materiale compromiţătoare la adresa unor lideri politici. Cu cât ne vom apropia de viitoarele alegeri, cu atât mişcările din cadrul partidelor politice vor fi tot mai pronunţate şi vor apărea tot mai multe informaţii compromiţătoare despre anumiţi oameni politici.

Ce partide politice consideraţi că vor accede în viitorul Parlament?

În conformitate cu ultimele sondaje de opinie, în viitorul Parlament cu sigurantă vor accede: Partidul Comunşitilor din Republica Moldova (PCRM), Alianţa Moldova Noastră, Partidul Liberal Democrat din Moldova şi după numirea lui Vasile Tarlev în funcţia de preşedinte a partidului Uniunea Centristă din Moldova, cu siguranţă că va trece şi acesta. Datorită faptului că avem un număr mare de indecişi (40%), mai au şanse de a accede în Parlament şi Partidul Liberal, Partidul Social-Democat şi Partidul Democrat. În ce priveşte Partidul Popular Creştin Democrat (PPCD), cu toate că sondajele nu-i acordă şanse de a trece prgul electoral de 6%, consider că PPCD va accede în viitorul Parlament.

De ce consideraţi că PPCD are şanse de a trece pragul electoral, în pofida sondajelor care arată contrariul?

Liderii PPCD erau conştienţi de urmările votului din 4 aprilie 2005 şi anume, de scăderea în sondaje şi pierderea încrederii a multor persoane în partidul respectiv. Părerea mea este că votul din 4 aprilie 2005, a fost unul riguros negociat şi condiţionat cu anumite evenimente din perspectivă. Prin urmare, cred că s-a ajuns la următoarele înţelegeri precum ajutorul din partea PCRM acordat PPCD-lui pentru a trece pragul electoral la următoarele alegeri parlamentare şi oferirea unui post-cheie în conducerea Republicii Moldova după alegerile din 2009.

Ce post cheie i-ar putea oferi PCRM-ul?

PCRM-ul ar putea să ajute PPCD-ul, pentru a accede în Parlament prin cedarea PPCD-lui unei personalităţi marcante ce se bucură de încrederea populaţiei. Se vehiculează că un potenţial candidat la acest post ar putea fi Marian Lupu. Consider că după alegerile parlamentare din 2009, PPCD-ul ar putea primi câteva posturi, cel de ministru şi de prim-ministru.

De ce consideraţi că va primi anume postul de prim-ministru şi nu cel de preşedinte al Parlamentului sau chiar pe cel de Preşedinte al RM?

Deaorece postul de Preşedinte al Parlamentului, în primul rând este puţin important pentru PPCD, dat fiind faptul că au mers la asemenea sacrificiu precum votul din 4 aprilie 2005, acordat lui Vladimir Voronin, ales în funcţia de preşedinte al RM. Iar în al doilea rând, pentru că PPCD va deţine puţine mandate în Parlament. În acest caz postul de Preşedinte al Parlamentului, s-ar reduce doar la funcţiile tehnice stabilite acestuia.

În ce priveşte postul de Preşedinte al RM, este o funcţie cu prea multe prerogative, pe care PCRM-ul nu o va ceda.

Pe cine vedeţi în cele trei posturi-cheie ale ţării după alegerile din 2009?

Ca Preşedinte al Parlamentului, îl văd pe Vladimir Voronin, Prim-ministru pe Iurie Rosca şi Preşedinte al RM pe Vasile Tarlev.

Interviu realizat de Aliona Soltan

Presa nu are doar menirea de a informa, ci şi responsabilitatea morală de a-şi educa publicul. De aceea, trebuie să fie precaută în selectarea imaginilor ce urmează a fi prezentate.

„Nu publica o fotografie, dacă cei, care întorc capul sunt mai mulţi decât cei care suportă să o privească. Dacă oamenii sunt dezgustaţi de fotografie, s-ar putea să nu-i aprofundeze mesajul”, Paul Martin Lester, Photojournalism – An Ethical Approach.

Înainte nu acordam prea multă atenţie la conţinutul imaginilor, la detalii şi alte aspecte nesănătoase pentru public. După ce am învăţat să disting o fotografie bună de una mai puţin bună, sau rea, mi s-au creat anumite percepţii vizuale.

Consider că, o fotografie, este bună dacă o poţi privi în timp ce mănânci. Iar dacă, uitându-te la ea ţi se taie orice poftă culinară, atunci, o găsesc drept una imorală.
Din păcate, există cititori, care sunt atraşi de fotografii şi articole terifiante. Ziarele speculează această atracţie pentru a face profit. Dacă este sânge, atunci, fotografia intră pe prima pagină. Nu este numai cazul ziarelor, ci şi a televiziunilor.
Această acţiune, este lipsită de responsabilitate şi o dovadă de superficialitate. Presa nu are doar menirea de a informa, ci şi responsabilitatea morală de a-şi educa publicul.
Nu este moral să arătăm oamenilor imagini unde predomină cruzimea, morţii şi altele. Trebuie să găsim alte modalităţi de relatare. Însă, de cele mai multe ori mass-media consideră că, prin nepublicarea acestor fotografii, cititorii au o imagine deformată asupra lumii şi li se creează un sentiment fals.

Aceasta e realitatea în care a trăit el...

Specializat în etica fotojurnalismului, instructorul, Nicolae Pojoga, ne-a spus că nu este bine să publicăm asemenea imagini. „Nu pot să nu mă gândesc la familiile celor morţi şi la durerea lor. Este suficient să arătăm, discret, o femeie cum plânge, sau oameni ţinând flori în mână”, mai spune Nicolae Pojoga.

De cele mai multe ori, vina nu este a fotografilor. Standardele profesionale sprijină teoria „fotografiază acum, vezi tu mai târziu”. Editorii sunt cei care aleg fotografiile ce intră în ziar şi eventual, plasarea lor în pagină.

Sunt de părerea că, dimensiunile fotografiilor de acest gen, fiind publicate, sunt de fapt un criteriu pentru judecarea eticii unui ziar. Dacă editorii consideră că, publicarea unor astfel de fotografii este necesară, atunci, ei trebuie să îşi avertizeze cititorii de conţinutul violent al acestora.

]]> http://aliona.wordpress.com/2008/11/25/etica-fotojurnalismului/feed/ 1 alionora inocenta http://aliona.wordpress.com/2008/10/27/de-15-ani-macelar/ http://aliona.wordpress.com/2008/10/27/de-15-ani-macelar/#comments Mon, 27 Oct 2008 14:39:44 +0000 alionora http://aliona.wordpress.com/?p=6 ]]> Mare cât o zi de post, cu braţe vânjoase şi umeri puternici. Aşa arată Grigore Varşag, măcelar în hala de carne din piaţa centrală.

Grigore Varşag

Cum aţi ajuns să practicaţi această meserie?

Totul a început la 15 ani. O rudă de-a mea, care tăia carne la ţară şi apoi o vindea în piaţa din Chişinău, m-a luat cu el întro zi. Tot mă uitam în jurul meu şi am fost atras de modul în care măcelarii tăiau carnea. Fiindcă mi-a plăcut, nu am stat prea mult pe gânduri şi am venit aici la piaţă. Am început să practic măcelăria şi mi-am dat stăruinţa să prind de la unul, de la altul, cum se desface carnea în bucăţi. Iată aşa am ajuns măcelar. Trebuie să recunosc, prima dată mi-a fost destul de greu, însă colegii de breaslă mi-au sărit în ajutor. M-am tăiat de nenumărate ori până am deprins şiretlicul acestei meserii, după aceea, a fost mai uşor. Mâinile mele sunt pline de semne. Chiar şi după atâţia ani de muncă se mai întâmplă uneori să mă tai. De atunci lucrez tot aici, ca măcelar. Îmi place această meserie şi nu m-am gândit niciodată să încerc şi altceva. De 15 ani fac una şi aceeaşi în fiecare zi şi încă nu m-am plictisit.

Câtă forţă trebuie ca să fii măcelar?

Cel mai important lucru în această meserie, este forţa. Dacă ai putere atunci, poţi lucra, iar dacă nu- măcelăritul nu e pentru tine.
Depinde şi de cantitatea de lucru, dar trebuie să fii rapid şi să te încadrezi în timp. Este o muncă grea şi obositoare. Pentru noi, lucrul începe la ora 6 dimineaţa şi terminăm pe la amiază. După ce laşi toporul jos, simţi furnici în mâini şi te dor toţi muşchii. De-ar fi să lucrăm o zi întreagă, atunci, nu am avea putere pentru a doua zi. Nu-i este dat oricui să fie măcelar.

Cât de profitabilă este această meserie?

Eu combin plăcutul cu utilul. În primul rând mie îmi place această meserie şi în al doilea rând, este profitabilă. Această meserie este mult mai profitabilă peste hotare decât aici. De exemplu, patru băieţi tineri care mi-au fost ucenici, au plecat apoi pese hotare să lucreze ca măcelari. Aş fi vrut să plec şi eu dar, nu am posibilitatea.

Cu ce fel de stereotipuri legate de profesie vaţi ciocnit până acum?

Nu am avut probleme. Nu ştiu cum este în altă parte dar, măcelarii de aici sunt stimaţi şi apreciaţi pentru faptul că îşi fac bine meseria. De exemplu, familia mea este bucuroasă că am ajuns măcelar, fiindcă este lucru bun şi bănos. Prietenii nu au pretenţii, ştiu că aşa ne este lucrul, să bucăţim. Iar pentru noi aceasta e ceva normal, aşa cum pentru chirurg este operaţia.

De unde cumpăraţi ustensilele profesionale de măcelărit?

De obicei, cumpărăm din magazine topoare, cuţite şi costumul, toate din buzunarul nostru. De multe ori vin oameni de la ţară şi ne propun topoare sau cuţite. Le cumpărăm doar dacă ne convine calitatea. Este foarte important ca, metalul din care sunt făcute acestea, să fie cât mai vechi de ani. Cu cât este mai vechi, cu atât este mai rezistent. Coada toporului trebuie să fie făcută din lemn bun, ca să reziste la forţa mare pe care o depunem.

Dar, cât de împortant este modul în care le mânuţi?

Este important, pentru că, nu este chiar atât de uşor cum se pare la prima vedere. Măcelarii au metodele lor de mânuire. Trebuie să înveţi cum se ţine cuţitul în mână, sau în ce parte să înclini toporul. Trebuie să mai ştii din ce colţ să apuci carnea. Dacă nu deprinzi aceste şiretlicuri şi nu eşti atent, poţi să rămâi şi fără deget.

Interviu realizat de Aliona Soltan